vineri, iulie 31



In curand vom posta catalogul complet al librariei. Deocamdata ne ocupam de reimprospatarea stocului, eventual pentru jumatatea lui august. Va tinem la curent.

marți, iulie 21

se deschide LIBRĂRIA JUMĂTATEA PLINĂ

vineri 24 iulie, începând cu ora 16

@ Café Lente, Praporgescu 31 (intrarea din C. A. Rosetti), Bucureşti, Sector 2

Asociaţia Jumătatea plină deschide prima librărie specializată în bandă desenată, comics, manga, romane grafice şi alte cărţi ilustrate la Café Lente, pe Str. General Praporgescu nr.31 (intrarea din C. A. Rosetti), vineri 24 iulie, începând cu ora 16.


Într-un loc prietenos, Librăria Jumătatea plină propune, pentru început, o mică selecţie de 150 de titluri de bandă desenată alternativă (experimente grafice şi literare). Cărţile reprezintă câteva dintre cele mai cunoscute edituri independente din Franţa, Canada, SUA, Belgia, Elveţia şi România. Majoritate titlurilor alese sunt premiate (ex. Prix Goscinny, Fauve d’or, Eisner Award etc.) şi/sau succese de critică, în limba originală ori în traducere (engleză sau franceză). Scena franceză este evocată de autori precum Marjane Satrapi (Persepolis), Laurent Maffre, Edmond Baudoin, Ludovic Debeurme ; America de Nord de Chris Ware, Alan Moore & Dave Gibbons, Adrian Tomine, Seth ; Japonia de Osamu Tezuka, Yoshihiro Tatsumi, Shigeru Mizuki ; România de Iulian Fraţilă, Brynjar Bandlien, Matei Branea.


Considerată azi o formă de artă de sine stătătoare, banda desenată (bande dessinée în Franţa şi Belgia, comics în SUA, manga în Japonia, fumetti în Italia) s-a desprins în ultimii 20 de ani de o literatură ce se adresează exclusiv copiilor, îmbogăţind toate genurile literare şi cultura grafică contemporană. Încă din 2005, asociaţia Jumătatea plină face cunoscut acest nou val al benzii desenate prin workshop-uri cu autori invitaţi, expoziţii, librării efemere, conferinţe şi prin prezentări de autori, cărţi, fanzine şi edituri. Începând de acum, Café Lente va fi o gazdă permanentă pentru librăria de banda desenată a asociaţiei.


În seara deschiderii :

2 expoziţii cu planşe realizate de tineri autori români – Sorina Vasilescu (vezi newspaper-ul Aooleu !), Wanna Dobre (Glorioasa fanzină, Zi-ne), Cristian Prandea, Xenia Xiu şi Mihai Grăjdeanu (După gratii)

1 muzică cu Sillyconductor

… şi ginger-punch, popcorn şi îngheţată pe băţ.


Vă aşteptăm!


Librăria Jumătatea plină

Café Lente

Str. General Praporgescu nr.31

Sector 2, Bucureşti


Persoană de contact :

Anamaria Pravicencu

07 55 741 555

anamariapravicencu@yahoo.fr

jumatateaplina@gmail.com